SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL - POEZII

La usa milostivirii

        (rugaciune catre Maica Domnului)

          de Sfantul Ioan Iacob-Hozevitul

    Preasfanta Maica si Fecioara,

  Nadejdea sufletului meu,

  Tu esti a mea mijlocitoare

  La Milostivul Dumnezeu.

  De n-ar avea in ceruri lumea

  Rudenie de pe pamant,

  Atunci ar fi pustie viata,

  Asemenea unui mormant!

  De nu erai Tu primavara

  A veacului intelenit,

  Ar fi ramas de-a pururi iarna

  Si soarele n-ar fi zambit.

  De n-ai fi revarsat Tu zorii

  Peste pamantul adormit,

  Atuncea umbra cea de moarte

  Ar fi ramas fara sfarsit.

  Iar astazi, Preacurata Maica,

  Cand toti ne-am abatut la rau,

  De nu Te vei ruga fierbinte

  Ne paraseste Fiul Tau!

  Trimite semn de pocainta

  Poporului nedumerit

  Si ada iarasi la credinta

  Pe sufletul cel ratacit!

  Dezleaga, Preacurata Maica,

  Catusele celor robiti

  Si daruieste-le rabdare

  Crestinilor napastuiti!

      Semnul Sfintei Cruci

         de Sfantul Ioan Iacob

   Semnul crucii este noua

  Scutul cel mantuitor
  Care departeaza raul
  Si ne da la toate spor.

  Deci sa facem cum se cade
  Crestinescul nostru semn,
  Caci vrajmasii fug atuncea
  Ca de preacinstitul lemn.

  Iar acei ce bat in cobza
  Si pe cruce o ingana,
  Au samanta necredintei
  Si pecete rea la mana!

  N-au evlavie in suflet,
  Nici rusine la obraz
  Plecaciune nu pot face
  Ca-i "boierul pe grumaz"!

  Domnul cerurile pleaca
  Pentru neamul omenesc,
  Iar la El sa-si plece capul-
  Multi crestini nu se silesc.

  El intinde sus pe cruce
  Mainile dumnezeesti,
  Tu macar a face "semnul"
  Omule nu te silesti.

  El ne mantuie crestine
  Savarsindu-Se pe lemn,
  Iara tu socoti rusine

       Taina Sfintei Spovedanii

             de Sfantul Ioan Iacob

   Taina Sfintei Spovedanii

  O cunoastem din predanii,

  Cat de mare rol anume

  Are, pentru-ntreaga lume

  Pentru ea, Mantuitorul

  A vorbit la-ntreg poporul,

  Ca nu este mantuire

  Fara de marturisire.

  Pentru ca Hristos ne-nvata,

  Sfintii Apostoli dau povata

  Sa ne spovedim mereu

  Slugilor lui Dumnezeu.

  Pentru taina pocaintei

  Au grait, de-asemeni sfintii

  Ei canoane au fixat

  Sa ne spovedim curat.

  Si Biserica ne cheama,

  Si ne-nvata ca o mama,

  Si cu multa umilinta

  Sa venim la pocainta.

  Pocainta-i taina mare

  Data pentru fiecare

  Pentru drept si pacatos

  Care crede in Hristos.

  Pentru tanar si batran

  Pentru sluga si stapan

  Pentru cel de la amvon

  Pentru cel ce sta pe tron.

  Pentru turma si pastori,

  Pentru cei din inchisori,

  Pentru cel ce zace-n pat,

  Pentru tot cel botezat.

  Si precum ne-nvata Crezul

  Spovedania-i botezul

  Care spala, care curma

  Tot pacatul, fara urma.

  De voiti mai mult sa stiti

  In Scriptura sa cititi;

  Veti gasi exemple multe

  De-ar fi cine sa le-asculte.

  Oare frate, n-ai vazut

  Pe David cand a cazut,

  Cum s-a spovedit curat

  Lui Nathan ce l-a mustrat?

  Chiar si Petru, ravnitorul,

  Si-a tradat Mantuitorul,

  Ba si-n public s-a jurat:

  "Nu-l cunosc, cu-adevarat!"

  Iar cand Domnul l-a privit

  Petru, jalnic s-a cait

  Si a plans in toata viata

  Umezindu-si zilnic fata.

  Apoi, Pavel, tot la fel

  Nu a plans destul si el?

  Cand pe multi crestini lega

  si la Templu-i aducea?

  Si cati sfinti si cuviosi

  N-au iesti din pacatosi?

  Care-au plans si-au suspinat

  Pentru orisice pacat.

  Tot mereu parintii nostri

  Si parintii dragi ai vostri,

  Post de post se spovedeau

  Si mereu se-mpartaseau.

  Ei nu amanau cu anii

  Taina Sfintei Spovedanii,

  Ci faceau cu pregatire

  Sfanta lor marturisire.

  Si n-aveau atunci ca noi

  Viata buna, ci nevoi,

  N-aveau carti de rugaciune,

  Nici biserici mari si bune.

  N-aveau preoti multi in sate,

  Dar vezi, nici asa pacate,

  Nu cantau ca noi frumos,

  Ci traiau dupa Hristos.

  Nu spuneau din gura multe

  Ci doreau mai mult s-asculte,

  Orice vorba, orice sfat

  Le primeau cu-adevarat.

Ce este Ortodoxia?

Pr. EFREM ATHONITUL

 

          Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.

Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.

          Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti "inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.

Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.

A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.

Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.

Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.

Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.

Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.

Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.

Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.

Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.

Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!